out of sight

Te-am vazut mort. Asa cum ma vad pe mine. Nu la fel, de fapt. M-am vazut pe tine nebuna, apoi moarta. Si simt ca am tot timpul din lume sa fiu asa, chiar daca ultima mea farama de uman inca te si se vrea. E prea acoperita de infinitul de-acum al timpului, apasarea infinitului timp care nu se face simtit nicicum – nici macar durerea, nu trece odata cu bataile calendarului, si nici nu se acutizeaza. Te-am vazut mort, te-am vazut nebun, te-am vazut nebun mort, n-am mai simtit nebunul din tine, nebunia proprie vietii, proprie tie. Nu ti-am vazut nicio sclipire in ochi, niciuna – poate doar trupul iti tresarea, si probabil mintea. Dar ochii erau goi si stinsi de orice viata, de orice iubire, de orice pasiune, de orice furie, de orice rau macar. Si nu uitandu-te la mine erau lipsiti de tot, ci pana si uitandu-te spre si in tine – pentru ca nici macar nu priveai, nimic. Mi-ar fi placut sa mai vad ceva in ei, oricat mai mult ar fi durut pentru mine asta – m-ar fi inviat pentru o clipa gandul ca pana la urma lucrurile se intampla intr-un fel. M-ar fi bucurat gandul ca traiesti, chiar daca egoismul ar fi facut sa ma ucida. Dar intai m-ar fi bucurat, sa te vad viu, traind, privind viata, inspirand si expirand-o in fiecare clipa – asa cum esti tu, de fapt. M-ar fi bucurat sa te vad pe tine. Dar nu erai tu. Ma intreb daca numai pentru mine nu erai, dar nu se poate, pentru ca te-am simtit gol de tine. Sau poate doar coma asta a marii mele iubiri, care doare difuz si care exista prea puternic pentru a o mai putea concepe, poate doar asta m-a facut sa te vad si pe tine asa. M-asteptam sa raman singura in moarte, dar nu, am simtit ca suntem fiecare singuri in propria moarte de sine. Miracol, mi-am amintit, asta e cuvantul. Asta e inca ce nu esti decat pentru mine, si tu vezi – esti constant miracol. Si-as fi vrut sa stiu ca si pentru tine esti la fel.